Mănăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească.    Nenumăraţi râvnitori după împărăţia cerurilor şi-au aflat în aceste singurătăţi rostul vieţii lor pământeşti. De la ei s-au inspirat mulţimi de ucenici, dintre care unii au îmbrăţişat viaţa călugărească, iar alţii au dus în casele şi familiile lor Duhul de viaţă sfântă al iubitorilor de Dumnezeu din această sfântă aşezare.
Prezentul istoric are menirea să arate care au fost primele atestări documentare de existenţă a acestui locaş monahicesc, importanţa lui în cadrul istoriei bisericeşti, dar şi în cadrul istoriei României. Prin întemeierea acestei mănăstiri se deschid largi posibilităţi celor din împrejurimile mănăstirii, dar şi celor din ţară, de alinare sufletească şi de a dobândi cunoştinţe de vieţuire duhovnicească.
Mănăstirea Frăsinei, ca şi toate mănăstirile din ţară, este un locaş de unitate ortodoxă, în ea vieţuind în perfectă armonie călugări din toate zonele ţării. Aici vin creştini de pretutindeni, pentru a se tămădui sufleteşte şi trupeşte şi apoi se întorc în lume cu focul sacru al unităţii credinţei strămoşeşti şi strâns legat de acesta cu al unităţii de neam. Călugării vieţuitori au fost întotdeauna modele de oameni de jertfă, care şi-au închinat viaţa venind aici, în locurile acestea retrase, pentru a se ruga atât pentru ei, cât şi pentru cei din lume.
Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei Sfântul Ierarh Calinic, care acum, ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi al mirenilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească. Importantă mai este Mănăstirea Frăsinei prin regulile sale unice în ţară, făcând din ea un adevărat Athos românesc. Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa este observat cu stricteţe de orice vieţuitor al mănăstirii. Duhul ctitorului pulsează şi astăzi cu tărie în toate cele ce se săvârşesc, fie la slujbele religioase, fie la ascultări şi lucrări făcute de monahi, fie la slujirea celor care vin să se roage împreună cu ei în biserică.

Putem spune că, pe drept cuvânt, Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic este Lavra românească în care se trăiesc în toată intensitatea poruncile Mântuitorului. Duhul Sfânt se revarsâ din abundenţă peste toţi aceia care locuiesc aici şi trec la cele veşnice cu nădejdea în învierea morţilor şi în viaţa fără de sfârşit. Totodată, credincioşii care vin şi se închină în această sfântă mănăstire sunt încrezători în rugăciunile părinţilor şi cunosc mângâierea lui Dumnezeu şi ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic. Aşa se face că mănăstirea noastră este atât de căutată de toţi credincioşii.

Invocăm ajutorul lui Dumnezeu, rugăciunile Maicii Domnului şi mijlocirea Sfântului Ierarh Calinic peste tot sufletul credincios care are nevoie de mila şi ajutorul lui Dumnezeu.